Călărețul de aramă – recenzie

Titlu: Călărețul de aramă

Autor: Paullina Simons

Nr. pagini: 919

Editura: Epica

O carte care te face să privești altfel viața cu un secol în urmă.

„Călărețul de aramă” scris de Paullina Simons a apărut la editura EPICA în 2018 (București). Romanul care este "cât o cărămidă" face parte dintr-o trilogie cu același nume, toate cele trei volume urmărind povestea unei tinere și a unui soldat. Nu vă pot spune mai multe, dar vă asigur că povestea lor vă va face să plângeți, să râdeți, să iubiți, să iertați, să urâți și să creșteți în același timp cu ei.

De-a lungul a 919 pagini aflăm informații despre Rusia lui Stalin, în aceeași măsură în care suntem părtași unei povești de dragoste dintre un soldat din Armata Roșie și o tânără de șaptesprezece ani. Deși ficțiunea istorică ne face să privim totul cu o ușoară nuanță romantică, ulterior aflăm că povestea celor două personaje principale are aspecte veridice, căci autoarea s-a inspirat din drama bunicilor ei, plecați din Rusia în America, căutând liniștea într-o lume sfărâmată de ororile războaielor. Chiar apartamentul familiei Metanova este real, nemaivorbind de străzile Leningradului, de Câmpul lui Marte ori de statuia lui Petru cel Mare.

Foametea care a cuprins orașul după blocadă[1] o percepem ușor eronat din carte, căci totul este pus sub semnul dragostei dintre personajele principale. Deși există descrieri clare ale condițiilor și efectelor foametei, adevărul este că nu acordăm atât de mare importanță subiectului, preferând să punem pe plan principal povestea soldatului enigmatic din Armata Roșie. Însă crunta realitate pe care au trăit-o locuitorii Leningradului este un aspect extrem de dureros din istoria recentă a Rusiei.

„Soarele se ivea pe cer tot la ora opt. Astfel că Tatiana pleca și se întorcea acasă pe când era încă întuneric.

Într-o dimineață, în timp ce străbătea strada Nekvrasova, Tatiana trecu absentă pe lângă un bărbat care mergea în aceeasi direcție. Era înalt, slab, și mai în vârstă, iar pe cap purta o pălărie.

De-abia în clipa în care trecu pe lângă e își dădu seama că nu mai întâlnise pe nimeni în cale de foarte mult timp. Oamenii mergeau în ritmul lor – un ritm lent, agale și greoi, niciodată dornici să-i prindă pe ceilalți din urmă și să-i depășească. << Fie merg eu mai repede>>, își spuse ea în gând, <<fie merge el mai încet decât mine.>>

Tatiana încetini, apoi se opri.

Întorcându-și privirea, îl văzu rezemându-se de zidul unei clădiri și apoi prăbușindu-se. Tatiana se duse la el ca să-l ajute să se ridice în picioare. Zăcea inert pe caldarâm.

Ea încercă să îl ridice în capul oaselor. Apoi îi dădu pălăria pe spate. O priviea cu ochii încremeniți și goi. Erau deschiși ca în urmă cu câteva minute, când mergea pe stradă. Acum însă erau lipsiți de viață.

Îngrozită, Tatiana se îndepărtă cu pași repezi de bărbatul cu pălărie, fără să mai privească înapoi. În drum spre casă, după ce își luă rațiile de pâine, hotarî s-o ia pe strada Zukovskogo (...)”

(Călărețul de armă, Paullina Simons, pp. 410-411)

De ce recomand cartea? Ei bine, pentru că învățăm despre exact bucata care ne lipsește când învățăm istorie, și anume despre aspectele politice, dintr-o perspectivă ușor neașteptată. Nicidecum nu întâlnim date și evenimente fără nicio cauză. Totul se leagă, pentru că în centru sunt două personaje, care reușesc să răzbată vremurilor, pe un fundal incert și dificil.

Acțiunea este plasată în Leningradul anului 1941[2], la data de 22 iunie, când nemții invadează Rusia, încălcând tratatul de neagresiune semnat în 1939. În acel moment, Hitler se afla la 2000 de km depărtare de Leningrad, iar Tatiana, personajul principal, este încrezătoare în forțele Armatei Roșii, poate datorită propagandei. Sunt date care se învață atât de ușor, căci sunt povestite atât de natural, și repetate de personaje în așa măsură încât nu este posibil să nu se rețină măcar un aspect.

Fundalul extrem de zbuciumat adăpostește o frumoasă poveste de dragoste, care înflorește între Tatiana Metanova și un soldat pe nume Alexander Belov. Iată-le deci, numele celor doi eroi. Vom afla mai târziu originile sale și povestea vieții lui, căci romanul are continuarea în alte două volume, ambele apărute la editura EPICA[3].

Despre Tatiana sunt multe de spus, căci impresionează încă de la început prin firea ei simplă, prin ușoara naivitate și în același timp prin hotărârea de care dă dovadă în momente esențiale. Născută în 1924, anul în care a murit Lenin, avea un frate geamăn, Pașa, și o soră mai mare, Dașa. De Pașa vom mai auzi, însă momentan Dașa își joacă rolul în dezvoltarea protagonistei.

În acea zi de duminică, 22 iunie, Tania are misiunea de a cumpăra cât mai multe provizii din cele 150 de ruble date de tatăl său. Se îmbracă în cea mai frumoasă rochie pe care o avea, albă cu trandafiri roșii, se încalță cu sandalele roșii ale surorii sale și pleacă la plimbare prin Leningrad. În suflet începe să i se strecoare o urmă de îngrijorare în momentul în care vede că toate magazinele sunt golite de provizii.

„Misiunea Tatianei de a cumpăra toate pungile cu orez și toate sticlele de votcă pe care putea să le găsească se dovedea mult mai grea decât își imaginase.

Prăvăliile de pe Suvorovski nu mai aveau nicio sticlă de votcă. Aveau doar brânză. Dar branza nu ținea prea mult. Aveau pâine, dar nici pâinea nu putea fi păstrată mult timp. În rest, nu se mai găsea nimic – nici salam, nici conserve și nici pic de făină.”

(Călărețul de aramă, Paullina Simons, pp. 34-35)

Oamenii simțiseră apropierea pericolului de ei. Tatiana umblă mai mult timp prin oraș, fără direcție și fără habar ce ar trebui să cumpere, asta până când moleșeala zilei de iunie își pune amprenta. Își cumpără o înghțată și se oprește într-o stație să o mănânce. Acela este momentul în care observă un soldat uitându-se la ea, de pe partea celaltă a străzii.

„Era o zi perfectă. Timp de cinci minute, uită cu totul de război, bucurându-se de o zi splenindă de iunie în Leningrad.

Când își ridică ochii, Tatiana văzu un soldat care o privea insistent de pe cealaltă parte a străzii.”

(Călărețul de aramă, Paullina Simons, pp. 38-39)

Scena impresionează prin simplitatea ei, și pe de-alungul cărții, va fi de multe ori rememorată de cei doi. Așa cum se înțelege, se naște o frumoasă poveste de dragoste între cei doi, însă nu va fi lipsită de piedici, căci războiul îi va despărți iar Dașa va fi mereu o „amenințare”.

Pentru aspecte privitoare la cel de-al Doilea Război Mondial, Călărețul de aramă spune povestea Rusiei cotidiene. Învățăm ușor despre trupele NKVD, care îl urmăreau pe Alexander. Apoi despre blocada pe care a plănuit-o Hitler pentru locuitorii din Leningrad. Istoria e povestită din prisma desfășurării evenimentelor, totul capătă un sens, nu sunt doar informații fără un context. E adevărat, povestea centrală este cea de dragoste, însă un rol important îl ocupă și fundalul istoric, căci în funcție de consecințele războiului Tatiana și Alexander se adaptează și înfruntă greutățile. La un moment dat se hotărăsc să părăsească Rusia. De acolo lucrurile încep să se complice.

Recomand tuturor să se cufunde în lecturare acestei cărți, mai ales celor dornici de o aventură în cel de-al Doilea Război Mondial. Dialogurile sunt minunate, iar pe la volumul al treilea devin amuzante. M-am surprins răzând de multe ori la glumele personajelor. Povestea este uimitoare, iar în momentul în care realizăm că viața atunci chiar era dificilă, începem să apreciem mai multe confortul zilelor noastre.

Cartea spulberă presupunerile cum că viața „înainte” era plictisitoare. Era doar mai simplă, mai sinceră, și da, era diferită. Dar nicicum plictisitoare.

Semnează,

Cărți pentru suflet

[1]strategia lui Hitler: a preferat să îi înfometeze pe locuitori, înconjurând orașul astfel încât să nu poată fi aduse provizii [2]actualul Sankt Petersburg [3]Tatiana și Alexander (vol 2) și Grădina de Vară (vol3)