O regină în căutarea iubirii - recenzie

Titlu: O regină în căutarea iubirii. Povestea Caterinei de Valois

Autor: Anne O'Brien

Nr. pagini: 400

Editura: ALMA

Cu toții am auzit de faimoasa dinastie e Tudorilor. Știm prea bine cine a fost Henric al VIII-lea și îi cunoaștem povestea vieții, cu toate detaliile tumultoase, care ne fascinează și ne îngrozesc deopotrivă. Ce lucru măreț să fii rege... și regele Angliei pe de-asupra! Dar nu mulți știu de „mama” acestei dinastii, cea care de fapt, din iubire a renunțat la tron și titlu, pentru bărbatul cu care, până la urmă, va da naștere celor din neamul Tudorilor.

Aceasta este povestea Caterinei de Valois, perla Franței la curtea Angliei, scrisă de Anne O’Brien, tradusă de Manuela Bulat la editura ALMA în 2013.

Caterina era fiica Isabellei de Bavaria și a regelui Carol al VI-lea, care suferea de o boală ce își pusese amprenta asupra gândirii în așa măsură încât nu își recunoștea fiicele. Avea des crize de isterie urmate de violență.

„(...) Când am mai crescut, ne-a fost ușor să înțelegem misterul. Tatăl nostru , regele, suferea de o boală care îi întuneca mințile. Pendula în permanență între uitare și luciditate, trecea de la stări violente la o indiferență răutăcioasă, și asta cu o regularitate înspăimântătoare. ”

(O regină în căutarea iubirii. Povestea Caterinei de Valois, Anne O’Brien, p.11)

Nici mama lor, Isabella, nu se bucura de o reputație mai bună la curte.

„(...)mama noastră, lipsită de soț care să îi susțină numele, unde se deda unei parade întregi (...). Eram eu tânără, dar bârfele erau indiscrete, așa că putea înțelege foarte bine aluziile.”

(O regină în căutarea iubirii. Povestea Caterinei de Valois, Anne O’Brien, p.11)

Cartea este scrisă la persoana I, din perspectiva perlei Franței. Povestea începe cu tânăra Caterine ce alerga la voia întâmplării prin castel, alături de sora sa, Michelle; nimeni nu se ocupase de ele, astfel încât erau complet neîngrijite și înfometate. Lucrurile se schimbă însă atunci când mama lor, Isabelle, le trimite la mănăstire. Timp de câțiva ani, cele două trăiesc în supunere completă:

„(...) am participat la slujbe și am învățat să cânt alături de măicuțe. Am învățat să mă supun și să fiu smerită, dar nu credeam la fel precum binecuvântata Michelle. Una peste alta, viața mea a decurs într-o monotonie amorțită câțiva ani.”

(O regină în căutarea iubirii. Povestea Caterinei de Valois, Anne O’Brien, p.14)

Michelle se căsătorește, iar Caterina rămâne să îndure de unde singură soarta, jocurile politice pe care i le pregătise mama ei.

Așa se face că este promisă lui Henric al V-lea al Angliei; însă el nu avea nevoie de iubirea soției sale, ci de un moștenitor la tron, care să îi asigure succesiunea. Abia după moartea sa, Caterine realizează că Henric ar fi luat de soție pe oricine avea zestrea ei, căci mama ei promisese Coroana Franței. Regele a murit fără ca măcar să își vadă vreodată fiul, căci de mai bine de un an era plecat la Meux să obțină victoria în fața francezilor, conduși chiar de fratele Caterinei, Carol. Dar ea aparține acum Angliei...

La doar 21 de ani, rămâne văduvă, singură într-o țară străină; realizează ca nu a avut niciodată parte de iubire – totul fusese doar un jur politic. Dar așa era atunci. Era regina – văduvă, regina – mamă, perla Franței și un simbol al Angliei.

Totuși, destinul face să se îndrăgostească de un anume Edmund Beaufort. Familia Beaufort descindea din John de Lancaster și cea care îi fusese mulți ani amantă, Katherine Swynford. Copiii lor au devenit legitimi, fiind acceptați să se căsătorească cu membrii ai unor familii aristocrate din regat.

Se pare totuși că Gloucester, care reprezenta o mare autoritate în Consiliu nu aproba căsătoria dintre Caterine și Edmund. Ba mai mult, cel care o lua de soție pe regină, pierdea toată averea, toate terenurile și toate titlurile – era testul suprem în fața iubirii. Pierdea toate favorurile, adică ar fi fost pur și simplu ruinat. Ori, Edumund Beaufort nu își putea permite una ca aceasta. Căsătoria cu Caterine i-ar fi oferit putere, dacă ar fi rămas regina-mamă, ar fi stat la dreapta fiului ei din prima căsătorie, ar fi fost sfătuitorul lui, prietenul lui, tatăl vitreg. Însă odată cu decretul lui Gloucester, nu numai că ar fi pierdut această șansă, ci absolut totul. O iubea el sufficient de mult pe Caterine ca să renunțe la titluri pentru ea? Ei bine, nu.

Și iată cum, regina noastră rămâne iarăși singură după o tumultoasă poveste de dragoste.

Se pare totuși că lucrurile nu se opresc aici. Caterine de Valois, regina-văduvă a Angliei, se căsătorește în secret cu Owen Tudor, cel care îi asigura paza și toate necesitățile. El nu avea ce titluri pierde, căci nu avea nimic, de aceea Caterine este convinsă că dragostea dintre ei este reală.

Povestea se oprește aici, povestea scrisă de Anne O’Brien, însă în istorie, arborele genealogic adăpostește zeci de alte vieți. Caterine de Valois cu Owen Tudor devin părinții lui Edmund Tudor. Având aceiași mamă, este frate vitreg cu Henric al VI-lea, primul copil al Caterinei. Edmund Tudor, căsătoria cu Margaret Beaufort, descendenta pe linie paternă a lui John de Gaunt (am precizat anterior) devine tatăl lui Henric al VII-lea.

Poate de aici devin lucrurile mai clare, căci soția lui, Elizabeth de York dă naștere a patru copii, poate unii dintre cei mai cunoscuți și reprezentativi ai monarhiei britanice.

Despre ei, în alte recenzii, alte articole.

Semnează,

Cărți pentru suflet